
Într-un colţ al bucătăriei unei case părăsite, sta ghemuită o pisica cu blana tărcată. Melodia unui vechi tangou împletindu-se cu sunetele ploii se revărsă nostalgic în liniştea odăii prin fereastra deschisă, când, deodată, în odaie se răspândi brusc o lumina slabă...
Pisica, părând din ce în ce mai neliniştită, se ridică şi aruncă o privire pătrunzătoare spre uşa de afară pe care cineva tocmai o crăpase...

Între timp, ploaia se înteţise... Nu se auzea nimic, decât răpăitul ploii, care de zile întregi cădea fără încetare... „Pis... pis...” şopti fata încetişor, ştergându-şi părul şi faţa de apă. Pisica îşi ciuli urechile de parcă i-ar fi recunoscut vocea, dar rămase în continuare ghemuită lângă perete, îndreptându-şi din când în când privirea bănuitoare asupra femeii...