Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 7 septembrie 2011

Rugăciune...

Plăpând ghiocelu
Ieşind din zăpadă
Strigă: „Tatăl nostru…”
Ca lumeasă-l vadă

„Care eşti în ceruri…”
Şopti floarea–soare
Şi-un val de lumină
Căzu pe răzoare…

Smerit, busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
„Sfinţească-se…” -ngână

Când „numele-ţi” spune
Trist, Ohiul-de-bou,
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou…



Albastră ca cerul
O Nu-mă-uita
Spune: „’Mpărăţia
Să fie a Ta”?
 
Şi „Facă-se voia”
Suspină-o camee
Călcată-n picioare
Pe alba alee…




Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt
Şoptesc: „Cum e-n ceruri
Aşa şi pe pământ…”

Şi grâiul când moara
Vuieşte într-una
A zis: „Pâinea noastră
Cea de totdeauna”
 
Iar nalba şi gura –
De-leu, amândouă
La fel rugătoare
Răspund: „Dă-ne-o nouă…”

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: „Iartă nouă
Păcatele noastre…”

„Precum şi noi iertăm
Greşiţii” încet
Răspundea garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite
Şoptesc: „Nu ne duce
Pe noi în ispite…”



Iar spinii, ce-odată
Martorii îi purtară:
„Şi ne izbăveşte
De cele…” oftară.

Şi vântul porneşte
Ecoul divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunse: „Amin!