Suflet gol...

Stau cu becul stins, doar lumina pala a Lunii ce se arunca si se tavaleste prin nori mai reuseste sa ma faca sa imi dau seama ca e noapte deja... Intunericul pluteste incet-incet prin camera, iar luminile artificiale sunt aici, ca sa ma calauzeasca…

Mi-e atat de dor sa scriu si nu imi vine sa cred, ca acum, o fac. Sunt inspirata sau nu, asta ramane sa aflu. Am in minte cateva versuri... Unii oameni sunt facuti sa taca si sa stea ascunsi in spatele unei singuratati, iar altii sunt facuti sa isi asume riscuri si astfel sa aiba ce face in viata lor... 

Azi sunt inconjurata de ceea ce mi-am dorit mereu, de LINISTE… si impart totul cu tine desi tu esti undeva, oricum, oricand... Aseara am vorbit despre tine. Astazi m-am gandit. Candva, poate, te voi vedea. Acest mesaj, de fapt, este pentru mine, sa il pot citi mereu… si de fiecare data cand il voi reciti, sa-mi aduc aminte de tine, necunoscute… de un omulean cu aripi de inger in suflet… 

Nici nu iti inchipui cat de mult imi doresc sa pot sa-mi inteleg sinele… Nu stiu ce sa astept de la viata...
…O… cat de mult as vrea…

P.S.Acum e timpul sa te las, si sa ma ocup de reumplerea sufletului meu, momentan golit de orice!
Noapte buna!