O intrebare...

De ce oamenii mint?

Tragedia minciunii consta in faptul ca ea niciodata nu va deveni adevar, oricat de adevarata pare a fi...

Oare cati oameni isi pot arunca coaja, ca sa ramana numai samburele, adica Adevar?
 

Singura...

Cand am intalnit-o pentru prima data, era absolut singura… Statea asezata pe malul lacului privind apa jucausa, care nu inceta sa mangaie frunzele salciilor ce cresteau pe mal. Avea un chip atat de sters… ca o umbra. Cu cat incercam sa-i vad mai bine chipul, cu atat imi dadeam seama ca imi apartine… eram chiar eu…

Am incercat sa ma apropii, insa fetita cu chipul meu se indeparta tot mai tare si mai tare de mine… I-am strigat numele… insa ea nu m-a auzit… Vroiam s-o prind si s-o imbratisez, insa ea imi scapa din maini ca o pasare ce si-a luat zborul… am alergat dupa ea, insa nu am reusit sa-i dau de urma… a disparut… a disparut asa cum dispare o umbra in miazazi…

Copilul din mine a disparut… s-a ascuns acolo, unde nimeni nu o va putea gasi… Atat de mult doream s-o revad… s-o regasesc… insa nu mi-a reusit!

Stateam pe malul lacului si priveam cum luciul apei se unduia in bataia lina a vantului…

Ce poate fi mai grea decât singurătatea? Ce poate fi mai dureros decât pierderea? Ce poate fi mai înfricoşător decât întunericul? Şi ce poate fi mai adânc decât… suferinţa? Stau şi privesc în depărtare… sperând să simt… aştept un semn, o licărire, o şoaptă sau un sunet… poate doar o privire… s-o simt cum se aprinde şi se transformă în dorinţă… în iubire… în trăire…

Adevar si tristete...

Zeita Frumusetii si Zeita Urateniei s-au intalnit intr-o zi pe malul marii spunand una celeilalte "Hai sa ne scaldam in mare..." si-au dat jos mantalele si au inotat in mare...

Dupa un timp Uratenia a iesit prima din mare si s-a acoperit cu mantaua ce apartinea zeitei Frumusetii si si-a vazut de drum... Iesind din apa Zeita Frumusetii nu si-a mai gasit mantaua ei... fiind rusinoasa nu a putut pleca in pielea goala asa ca s-a acoperit cu mantaua Urateniei de atunci si pana azi multi dintre barbati si femei le confunda... Insa sunt si cunoscatori care stiu sa descopere frumusetea de dincolo de orice manta precum si stiu sa destinga uratenia invaluita in cea mai distinsa si frumoasa manta...

Dragostea lui Madshuun

In Gulistan (Gradina trandafirilor), renumitul mistic persan Muslih al-Dih-Saadi povesteste istoria lui Madshuun si a iubitei lui Leila. A fost o dragoste nefericita, caci tatal Leilei a dat-o altui om de sotie. Madshun, nebun de dragoste (chiar numele lui inseamna „nebun”), a fugit in pustie ca sa-si traiasca viata singur cu animalele, lipsit de orice tel sau speranta.
Regele tarii a poruncit sa fie adus la palat si l-a mustrat pentru nebunia lui. Madshun a raspuns: 

– Ma poate intelege doar cel care stie cat de frumoasa este Leila. 

Regele a poruncit ca Leila sa fie adusa inaintea lui. Ea era o beduina ca oricare alta, chiar mai urata, arsa de soare si saraca. Cea din urma roaba din haremul regelui ar fi fost mai frumoasa decat ea. Regele nu putea intelege de ce tanarul o iubea atat de mult. Madshuun a ghicit gandul regelui si i-a spus: „Nici tu, nici altul nu puteti vedea frumusetea Leilei. Frumusetea asta e descoperita numai celor care se uita prin fereastra ochilor lui Madshuun. Dragostea si frumusetea sunt doua ghicitori intr-una singura. Doar cel care a dezlegat-o pe prima o poate intelege pe a doua…”