O după-amiază în parc…

     A fost odată un băieţel care dorea să-L întâlnească pe Dumnezeu. Ştia că era o călătorie lungă până unde locuia Dumnezeu, aşa că şi-a pus în gentuţa de grădiniţă un pachet cu biscuiţi şi câteva sticluţe cu Pepsi.

     La numai trei străzi de casa lor, a văzut o bătrânică stând pe o bancă din parc. Privea la nişte porumbei.

Băieţelul s-a aşezat lângă ea, a deschis gentuţa şi a scos pachetul cu biscuiţi, când văzu că bătrânica arătă foarte flămândă. Îi oferi bătrânei un biscuit. Ea l-a acceptat cu mulţumire şi i-a zâmbit. Zâmbetul ei era atât de frumos, aşa că băieţelul dori să-l mai vadă. Îi dărui bătrânei şi un Pepsi. Din nou ea îi zâmbi frumos. Băieţelul rămase încântat.

     Aşa au stat împreună toată după-amiaza mâncând şi zâmbind. Nimeni din ei nu spunea nici un cuvânt.

     Când seara se lăsă peste oraş, băieţelul îşi dădu seama că este obosit şi că trebuie să plece acasă. După ce se sculă de pe scaun şi făcu câţiva paşi, băieţelul se întoarse şi-i dădu bătrânei o îmbrăţişare. Iar ea îi dărui cel mai mare şi mai frumos zâmbet.

       Când deja băieţelul ajunse acasă, mama fu surprinsă de bucuria de pe faţa copilului. L-a întrebat:

     – Ce ai făcut azi de eşti atât de fericit?

     – Am praznit cu Dumnezeu, îi răspunse băieţelul.

     Dar înainte ca mama să poată spune ceva, el adăugă:

     – Ştii ceva? Ea are cel mai minunat zâmbet pe care l-am văzut vreodată!

     Între timp, bătrâna, radiind de bucurie, ajunse şi ea acasă. Fiul ei uimit de pacea de pe faţa ei, o întrebă:

     – Mamă, ce ai făcut azi de eşti atât de fericită?

      – Am mâncat biscuiţi în parc cu Dumnezeu.

     Dar înainte ca fiul ei să poată spune ceva, bătrâna adăugă:

     – Ştii, El este cu mult mai tânăr decât mi-am imaginat!