Şoapte...

Plouă…  plouă…  plouă...

Mi-am rătăcit cuvintele în linişti îngheţate.

Nu ştiu dacă e noapte sau e zi... zilele se scurg prafuite în amintire…

Şoaptele-mi toate, le rostogolesc la picioarele tale dând paşilor mei uitaţi în noapte, pene de ingeri albaştri…

Am învăţat să ma înalt cu aripi de gând printre vise, infiripând câte un mâine, şi am învăţat pe de rost tăcerea dintre şoapte ca să auzi tot ce nu ţi-am putut şopti de la un timp încoace...