Port mereu in suflet un zambet izvorat din privirea ta...

Priveam prin geam cum soarele apune, iar lumina rosiatica  inunda strazile orasului...  oamenii pareau umbre vii ce pluteau prin valurile de lumina...

M-au coplesit amintirile. Prindeam amintirile in palma si incercam sa le asez pe hartie… Am luat stiloul si am inceput sa scriu: „A fost odata, ca niciodata o fata…”, un inceput banal sau poate nu? Si iarasi aruncam priviri visatoare peste geam, si iarasi priveam cum umbrele pluteau prin lumina rosiatica...

Nu-mi reusea sa scriu. Se pare ca amintirile si-a infipt prea adanc ghearele in fiinta-mi, caci nicidecum nu puteam sa scap de ele.

Intr-un tarziu, dupa ce mi-am revenit un pic, m-am apropiat de geam si, asezata pe pervazul ferestrei, am stat multa vreme urmarind chipurile oamenilor… Lumina rosietica continua sa patrunda in camera…  

Era sfarsit de august pe atunci… ne aruncam ambii in iarba inalta si priveam cerul nemaipomenit de frumos… Stam culcati si urmaream norii morcovii care lunecau incet pe cer… priveam raul alunecand prin albie… si totul in jur plutea… Ca si muzica, apa curgatoare, are dulcea putere de a preschimba tristetea in melancolie...

Eram imbracata intr-o rochie de culoare albastra, transparenta, lunga pana mai jos de genunchi… De multe ori imi spuneai cat de bine in sta in acea rochie… ca vreai sa fii vantul ce se strecoara sub rochie si sa-mi saruti corpul… ca vreai sa fii razele de soare ce patrund prin palaria impletita din papura si sa-mi mangai chipul…

Am auzit un glas… o soapta… simteam cum mainile tale imi atingea fata… Am intors privirea… Erai tu… imi zambeai… zambetul cald si plin de duiosie iti insenina chipul… simteam degetele tale cum imi atingeau sprancenele… ochii… buzele… gatul… Simteam cum freamata si vibreaza trupul meu sub mana ta… O adiere abia simtita de parfum fin, raspandit de parul meu, te invalui ca o vraja…

Eu incet ti-am oprit mana din mers si-am luat-o in mana mea… am dus-o inspre buzele mele si-am saruta-o… Incet buzele tale imi atinse fata… Parea ca insusi timpul incremeni pe loc, nevrand sa deranjeze cel mai sublim sarut… Erai aici cu mine … mainile tale incet luneca in jos, iar eu m-am ghemuit langa tine …

Deschid ochii si imi dau seama ca sunt doar vise frumoase.

Am adunat in suflet mii de cuvinte frumoase… intind mana catre tine… mai susura-mi vorbe vrajite in suflet... Suntem doi oameni cu sufletele calde ce s-au intalnit sub palmele ocrotitoare ale sortii… asa ne-a fost scris in cartea vietii… sa se intalneasca inima cu inima. Este un dar ca putem iubi… ca putem simti.

Asezata langa geam, cu capul srijinit in maini, continuam sa visez… Priveam cum stiloul obosit de atatea litere, odihneste langa ultima fila scrisa…