Merg. Paşii răsună în liniştea amurgului. Soarele se ascunde după dealul împădurit, răvăşind o lumină gălbui pe dunga orizontului. Norii, centaurii cerului, ascund stelele de privirea mea. Nu-mi pasă: ştiu că stelele există, acolo, sus, în înalturile azurii. Clipesc, asemănându-se cu lacrimi cristaline, lucinde de pe gene lungi de fată. Sunt atât de nevinovate, încât norii le ascund de muritori.
Sunt singură. Pe marginea cărării se înalţă făcliile mestecenilor. E întuneric. Tulpinile mestecenilor licăresc ca nişte pâlpâiri albăstrii. Mă simt fericită în singurătatea mea benevolă. Mi-e bine cum nu mi-a mai fost de mult. Nu mă gândesc la zilele ce vor urma. Doar merg. Pur şi simplu merg. Singură…
Nu esti singura, sunt langa tine si am sa fiu mereu
RăspundețiȘtergere