Obida vine ca să treacă.
De ce fugi, omule, de tine?
Au nimeni nu-i să te-nţeleagă,
Să te asculte, să te-aline?
Sărată-i lacrima ca marea
Şi mult amară-i ca pelinul,
Să n-o împaci cu răzbunarea,
Să nu o tulburi greu cu vinul!
De-o lume mare fie-ţi dorul,
De casă şi de codru verde.
Chiar pasărea ce ştie zborul
De una singură se pierde…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu