Odată...

Odată un tânăr şi bunicul său stăteau la umbra unui copac… La un moment dat, băiatul l-a întrebat pe bunic:

– Bunicule, poţi mă ajuţi să aflu răspunsul la o întrebare care mă frământă – cum ne găsim sufletul pereche?

Bătrânul a tăcut câteva secunde, apoi i-a răspuns nepotului:

– Ei bine, întrebarea ta e şi complicată şi simplă în acelaşi timp…

– Ce vrei să spui? Nu înţeleg…

Uitându-se ţintă în ochii copilului, bătrânul îi spuse:

– Bine… Când te uiţi în jurul tău vezi numai iarbă – ce ar fi să mergi puţin prin iarbă fără să te uiţi înapoi, mergi tot înainte şi încearcă să găseşti un fir frumos de iarbă pe care să mi-l aduci. Dar numai unul singur, ai înţeles?

După câteva minute băiatul s-a întors cu un fir de iarbă şi l-a dat bunicului său.

– Bine, nepoteţule, dar nu văd un fir frumos de iarbă la tine în mână.

– Păi ştii cum s-a întâmplat? răspunse copilul, mergeam prin iarba verde şi căutam un fir frumos, dar când găseam unul mă răzgândeam, îmi spuneam că precis găsesc altul încă mai frumos şi tot aşa, astfel am cules un fir oarecare. Doar mi-ai spus să nu mă uit înapoi şi exact aşa am făcut… 

 Bătrânul a zâmbit:

 – Băiete, aşa se întâmplă şi în viaţă… Iarba – sunt oamenii din jurul nostru. Iarba frumoasă – sunt oamenii care ne atrag. Câmpul cu iarba – e timpul. Când cauţi sufletul pereche, nu trebuie să faci tot felul de comparaţii în speranţa că vei găsi pe cineva mai bun. Dacă procedezi în acest mod, e doar o pierdere de vreme, aminteşte-ţi că „Timpul nu se mai întoarce” şi vei pierde ce ai avut…