„Dacă Cerul s-ar apropia de pământ, atunci Stelele ar răsări din ape…”
Îmi arunc ochii spre largul mării… Cât e de calmă „bătrâna doamnă”. Se pare că iubirea ei de-o veşnicie – Cerul, a îmbunat-o din nou cu mândrul şi veşnicul său costum de mire, cel plin de stelele Universului Infinit.
Mai ştii? Poate că în seara asta se vor cununa!
Până şi mării îi pare rău că mâine o voi părăsi. De unde am tras concluzia aceasta? Păi, altfel cum aş putea să explic starea ei de agitare continuă din această seară… De Cer ce să mai vorbim! Şi-a adunat toţi norii din dotare şi stă să plângă! Mare sentimental şi ăsta! De ce m-a pus la suflet? Ştia foarte bine că nu voi rămâne o veşnicie pa aceste meleaguri… Asta îmi mai lipsea acum… Să trebuiască că împac Cerul şi Marea cu gândul că îi părăsesc…
Am uitat de faptul că, în aceste momente relaxante, timpul se măsoară în secunde, nu în veşnicii… Minutele se scurg încet, parcă s-ar târî, parcă şi-ar face munca în silă. E şi normal! De când tot îndeplinesc meseria aceasta eternă – a măsurării timpului! S-or fi săturat şi ele, şi-ar fi luat un binemeritat concediu. Nu pot însă… Aşa scrie în contractul lor de muncă pe care l-au semnat fără să-l citească în întregime…
Privesc în continuare Marea... cum valurile lovesc în ţărm... şi simt cum, într-un mod cum se poate de straniu, sângele-mi începe să capete culoarea verde... Iar curgerea lui prin vene, e o imensă plăcere pentru mine.
Sincer, aş vrea să rămân privind-o o veşnicie!
era bine daca timpul siar lua o vacanta si nu s-ar mai scurge atat de repede uneori...ne-ar fi si noua mai bine..imi place:)
RăspundețiȘtergeree magnific, scumpa mea imi place la nebunie, te ador, ador felul tau de a expune gandurile, de a simti lucrurile, de a le defini si a le descrie
RăspundețiȘtergere